Lenuţa Gheorghiţă, licențiată în drept. „Vreau să fac şi masteratul!”

Lenuţa Gheorghiţă, licențiată în drept. „Vreau să fac şi masteratul!”

Interpreta de muzică populară, Lenuţa Gheorghiţă, şi-a luat diploma în drept, iar din toamnă, preconizează să se angajeze la o judecătorie din capitală. Preţ de cinci ani, cântăreaţa a studiat Dreptul penal la Universitatea de Studii Europene din Chişinău.

„Din start, eram la secţia de zi, dar după ce a apărut Magdalena, am decis să mă transfer la secţia fără frecvență. Mi-am dorit mult să studiez dreptul. Era un fel de moft, o dorinţă de a mai învăţa ceva. Plus că noi, artiştii, suntem nevoiţi să facem adesea contractele, iar eu trebuie să ştiu ce semnez”, ne-a declarat interpreta. În viitorul apropiat, Lenuţa Gheorghiţă preconizează să facă şi masteratul, deoarece vrea să devină notar. Cântăreaţa recunoaşte că i-a fost greu să îmbine spectacolele cu orele de la facultate şi că a avut momente în care şi-a dorit să renunţe la dorinţa de a devenit jurist. „Magdalena era mică, iar eu aveam nunţi şi concerte. De multe ori mă intrebam la ce-mi trebuie această facultate, dar apoi îmi ziceam că dacă persoana este ambiţioasă, le reuşeşte pe toate. O să-mi fie dor de unii dintre colegii mei, dar şi de anii de studenţie. Am avut parte de profesori minunaţi. Faptul că sunt interpretă, mă avantaja în unele momente, căci de multe ori nu reuşeam să ajung la ore din cauza concertelor”, ni se destăinuite Lenuţa Gheorghiţă.
Vara aceasta, interpreta şi soţul său, Boris, au decis să renunţe la vacanţă, deoarece vor să finiseze construcţia casei lor. În schimb în toamnă, aceştia vor merge în Italia, unde cântăreaţa este invitată să cânte şi să modereze două nunţi.
L.N.

Vizualizări: 1843

7 Comentarii

  • cumatra de la Telecentru
    9 iulie 2012 | Permalink |

    Bravo Lenuta, sper ca facultataea facuta sa te ajute s-o dai in judecata pe cintareata care te-a pacalit de 500 euro, plimb-o oleaca prin sectiile de politie ca ei ii place sa faca asta cu unii oamenii.

  • margosa
    10 iulie 2012 | Permalink |

    nu stiu cum a obtinut diploma de studii super., dar la scoala invata slab si mai era si obraznica

  • 10 iulie 2012 | Permalink |

    toate penalele se regasesc prin presa noastra incepand sa scrie comentarii rautacioase,parasute ce isi amintesc de cine stie ce si cum o fost
    apropo,sunt si eu o fosta colega,si va asigur inavat ok,si le mai dadea de podea pe din astea ce fac parte din pleiada lui …..margosa..:))))))))))))))))
    Ileano,nu le asculta si merji inainte asa cum esti tu,ambitioasa si talentata.

  • 11 iulie 2012 | Permalink |

    doar moldoveanu nostru nu se poate bucura de succesile altuia!!!!!!!!!!!!!!!
    Succese pentru Lenuta acum sa vedem mai exzista interprete autohtone pe la noi cu asa calitati si studii?

  • Nume
    11 iulie 2012 | Permalink |

    Acum ca e cu diploma va avea nevoie de un sutien mai mare. Cel de la nunti cand strangea/storcea bani din invitati ii va fi cam mic ;-)

    N.B. Nu e vorba de invidie, ci de apreciarea data unei persoane cu obraz cam gros ;-(

  • BAZILIO
    15 iulie 2012 | Permalink |

    Odoras, nu retrai, la noi sint f.multi interpreti cu studii superioare in alte domenii. Sa nu crezi ca cea mai desteapta e L. Gheorghita. Mai lasati nasul jos

  • Nume
    16 iulie 2012 | Permalink |

    Bazilio, tu esti motan incaltat sau descaltat?

Comentează