“Nu este dreptate pe lumea asta, dnă Lidia, nu este şi nici nu va fi vreodată. Mă vedeţi, sunt o femeie urâtă, nu-s proastă, dar urâtă foc şi din motivul acesta nu am trecere nicăieri…”

“Deşi ştiu că sunt mult mai bună în profesia mea decât alte colege de facultate, dar cu picioarele butucănoase şi scurte, faţa coşuroasă, ochii mici, duşi în fundul capului, de la prima privire trezesc dezgust. Umblu ca nebuna de un an şi jumătate de la o întreprindere la alta în căutare de lucru şi e bine dacă cineva mai discută cu mine. De cele mai multe ori, mi se spune, imediat ce păşesc pragul vreunei instituţii: ne pare rău, dar locul e ocupat deja”, îmi povesteşte Paulina Prodan.

Din milă

Uite aşa a început discuţia mea cu Paulina, o tânără de 26 de ani din Chişinău. Într-adevăr, avea un chin care-ţi trezea milă şi un sentiment de vină că, uite, Dumnezeu a fost ceva mai milos cu tine, decât cu fata asta. Anume din milă, recunosc, am stat cu ea de vorbă timp de două ore. Şi am aflat atâtea lucruri interesante, că până la urmă povestea ei v-o înşir şi dvs.

Deşteaptă, dar fără serviciu

Paulina s-a născut într-o suburbie a Chişinăului. Mama ei lucra ca femeie de serviciu la o şcoală. Nu prea arătoasă nici femeia asta, aşa că, atunci când i s-a văzut sarcina, se întreba satul cine şi-a pus mintea cu ea, că trecuse de treizeci de ani – fată bătrână rămăsese. Mult mai târziu, să fi avut Paulina vreo şase anişori, a aflat că mama ei o făcuse cu nea’ Grigore, poştaşul satului, vădăoi omul, cu cel puţin treizeci de ani mai mare decât ea. Avea o casă de copii moşul şi aceştia l-au ameninţat că, dacă se încurcă cu arătarea de Irina, nu-l mai recunosc de tată. Nenorocirea a fost că Paulina semăna leit cu mamă-sa. Această copilă a fost bucuria cea mare a nevestei. Mai ales că era dezgheţată la minte şi pusă pe şotii ca toţii copiii curioşi din fire.
A trecut prin şcoală, lăudată fiind de învăţători, invidiată într-un fel de colegii care s-ar fi vrut ei în fruntea clasei şi a intrat la facultate fără probleme. Atâta doar că, atunci când a venit la mine, nu se putea angaja nicăieri. Ştiţi cum se întâmplă uneori, dar mi-a trecut prin cap s-o ajut. Am o cunoştinţă medic plastician şi mi-am zis s-o trimit la el, poate îi rezolvă problema. Şi apoi mă rugase el să-i găsesc pe cineva care va avea grijă de fetiţa lui de numai patru anişori, soţia lui fiind plecată în Canada.

Medicul plastician

Mai întâi fusese la o stagiere şi apoi, după un an, a rămas definitiv în acea ţară. Zic, medicul, prieten bun de ani de zile şi coleg de şcoală, uite că, după două căsnicii, în cea de-a treia a dat de dracu’, pentru că nu el, ci nevastă-sa a fost cea care l-a părăsit. După plecarea Paulinei din redacţie, l-am telefonat imediat pe colegul meu de clasă şi-i zic: “Nicolae, tot îmi spui că faci din orice pocitanie frumuseţi nemaipomenite. Îţi trimit o fată deşteaptă foc. Dacă ajunge, după ce lucrezi cu ea, plăcută la înfăţişare, am să zic, da, uite, Nicolae e specialist de mâna întâi. Pentru asta trebuie să mă convingi.” Şi-i mai spun: “Fata n-are de unde-ţi plăti, dar pentru că ai nevoie de o dădacă, o să facă munca asta şi o să aibă grijă de gospodăria ta”.
Nu i-a prea convenit colegului afacerea, dar n-a avut încotro. O caut pe Paulina şi o trimit la el, spunându-i că pentru câteva luni de zile n-o s-o plătească, în schimb va face tot ce-i stă în puteri să o ajute în altă privinţă.

A patra oară

Eu una, după o săptămână, am şi uitat de afacerea asta. Dar uite că trece un an, apoi al doilea şi mă trezesc într-o zi cu un telefon la redacţie. Colegul de clasă Nicolae mă invită la nuntă. Se căsătorea a patra oară. L-am luat peste picior: “De data asta, sunt sigură, te însori cu una de-o seamă cu nepoata ta”. “Vino şi vezi!”, m-a îndemnat mirele.
Eu, ca toate muierile, curioasă din fire, m-am pornit în ziua aceea la Palatul căsătoriilor, gândindu-mă în sinea mea: “măi, ce noroc să fii bărbat, uite, de câte ori vrei să te însori, nu faci altceva decât să te desparţi de o nevastă şi s-o iei pe alta şi de fiecare dată tot mai tânără şi mai proaspătă. Chiar dacă mâine-poimâine împlineşti şaizeci de ani”.
Nicolae, bărbat cu bani, putea să-şi aleagă ce-şi doreşte. Nu că era rupt din soare, dar plăcut totuşi la înfăţişare şi o fire dintr-acelea care în orice împrejurare, oricât de tristă ar fi, găseşte şi partea amuzantă a lucrurilor. Zic, mergeam la nuntă în ziua aceea fără să ştiu ce surpriză mă aşteaptă.

Dator vândut

În primul rând, mi-am întâlnit o bună parte din colegii de clasă, pe care nu-i văzusem de douăzeci de ani, dar trebuie să ştiţi că Nicolae medicul, despre care vă vorbesc, mai are o calitate: ştie să folosească orice relaţie şi, dacă ai ajuns într-un post oricât de important, vine ziua când te caută şi-ţi aminteşte că i-ai fost coleg de şcoală, că atunci el avea pentru tine o simpatie deosebită, îţi mai aduce aminte de întâmplări amuzante din copilărie şi apoi de departe îţi strecoară şi rugămintea lui.
Aşa m-a găsit şi pe mine. Era după al doilea divorţ şi nicidecum nu reuşea să smulgă partea lui de avere ce i-a revenit după judecată. Nu se executa decizia şi gata, pentru că nevastă-sa îi crea fel de fel de obstacole. N-a fost prea greu să-i rezolv problema, de atunci însă mă tot telefona să-mi amintească anume că, dacă voi avea nevoie de ajutorul lui în vreo problemă, să ţin minte că el îmi este dator.

O altă Paulina

Uite cam aşa stau lucrurile cu Nicolae. Zic, surprize în acea zi la căsătoria lui am avut multe. În primul rând că mi-a plăcut tânăra ce-o lua de nevastă. Avea un şarm deosebit, veselă, cochetă, dar n-aş fi spus că avea un corp de top model. “Paulina, îmi întinde mâna tânăra. Vă sunt datoare, continuă ea, să fac şi eu o schimbare în viaţa dvs., că pe a mea aţi schimbat-o definitiv”. Cam nedumerită am ascultat-o şi mi-am zis că posibil mă confundă cu cineva. Apoi m-am luat cu petrecerea, cu cei care mi-au fost colegi şi am plecat de la nunta aceea cu sentimentul că am mai trăit o dată parte din tinereţea mea.

Chip de înger

Abia după câteva zile, îl telefonez pe Nicolae la serviciu. Dar nu l-am găsit şi iarăşi nu ne-am mai auzit un timp. La vreo jumătate de an, tot o întâmplare m-a făcut să-l caut din nou şi uite atunci am fost invitată la ei acasă. Mi-a deschis Paulina, iar fetiţa lui Nicolae, Sanda, în spatele ei o ruga ceva cu glas plângăreţ. M-a uimit că-i zicea mămică Paulinei. Zi, oare chiar aşa de repede s-or fi îndrăgit? Şi uite atunci, din vorbă în vorbă, îl întreb: “ce ai mai făcut cu fata aceea, Nicolae, pe care ţi-am trimis-o eu să-i fie dădacă Sandei?” Îl văd că râde. Paulina se uită şi ea la mine cam nedumerită: “Păi, eu sunt aceea, chiar nu m-aţi recunoscut?”
M-am felicitat în gând că n-am zis vreun cuvânt nepotrivit despre fata pe care o ţineam minte ca fiind urâtă de tot. Aşa am aflat că a suportat atunci mai multe operaţii estetice, cu timpul s-a obişnuit cu noul ei chip, mai greu i-a fost mamei ei, care în toată perioada cât a stat la spital, avea grijă de fiica lui Nicolae. Nici nu şi-au dat seama când relaţia dintre ei a trecut pe alt făgaş.

Făptura lui

Se obişnuise Nicolae, petrecăreţ din fire, să vină acasă la timp. Găsea întotdeauna şi mâncare bună, şi curat în casă, şi un copil îngrijit, care-i sărea de gât ori de câte ori intra pe uşă. Şi apoi, după cincizeci de ani, te obişnuieşti uşor cu confortul, ai vrea să ai o relaţie stabilă, mai multă pace în suflet. Şi uite că toate acestea le-a simţit, având-o pe Paulina alături. Cu timpul, pentru că într-adevăr femeia e deşteaptă, spirituală, n-a mai observat că are picioare scurte şi ochii prea mici. Şi apoi, într-o măsură mare, era făptura lui – operaţiile estetice i-au înmuiat puţin chipul, l-au înnobilat. Iată de ce n-am recunoscut-o, mie părându-mi absolut diferită de cea pe care o văzusem la radio, cu trei ani în urmă.

Aşa soră – să trăiască!

Vă mai spun ceva: şi mama Paulinei s-a schimbat, chiar mult de tot. Din “râsul satului”, cum i se spunea, a ajuns să fie respectată, pentru că, vedeţi dvs, a ajuns cu ginere medic, iar fiică-sa – economistă la o întreprindere privată. Mâncarea bună şi hainele scumpe şi curate, purtată cu maşina ca o cucoană – toate acestea au înălţat-o în ochii sătenilor. Iar surorile Paulinei din partea tatălui, mort deja, au recunoscut-o de neam; cu aşa soră, fireşte, nu le mai era ruşine.
Mulţi dintre noi trăiesc câte o poveste în viaţă. Cea a Paulinei Prodan mi-a părut curioasă, de aceea v-am spus-o şi dvs.