Valentina Cojocaru: „N-am fost iubita lui Nicolae Glib!”

Valentina Cojocaru: „N-am fost iubita lui Nicolae Glib!”

Ştia de mic copil cu ce se mănâncă meseria de artist, tocmai din această cauză nu vroia să devină interpretă. Cu toate astea, destinul Valentinei Cojocaru a fost acela de a-i încânta pe melomani cu piesele sale. În cadrul unui interviu, interpreta de muzică populară a mărturisit că n-a avut parte de o copilărie fericită, iar astăzi se uită cu invidie la copiii care au de toate. Mică fiind, viitoarea cântăreață trebuia să aibă grijă de gospodărie, inclusiv de cele 40 de gâşte. Mama sa, soră medicală, era zilnic la spital, iar tatăl său muncea la colhoz.

În showbiz-ul autohton, Valentinei Cojocaru i se mai spune „cumătra” şi asta deoarece are mulţi fini de botez, iar unii dintre aceştia au devenit şi ei, la rândul lor, interpreţi. Alături de celebrul Nicolae Glib, interpreta de muzică populară, a dat lovitura pe arena muzicii populare. „Când ne vedeau pe scenă, toţi credeau că noi doi suntem iubiţi. Cântam piese de dragoste pentru că eram tineri. Şi ne plăcea când lumea ne credea un cuplu, asta însemna că noi ne facem meseria bine. Apoi, când le spuneam că suntem doar cumătri, oamenii erau dezamăgiţi”, a declarat Valentina Cojocaru într-un interviu pentru unica.md.
Pentru că tatăl său era lăutar, viitoarea interpretă ştia din copilărie cu ce se mănâncă meseria de artist, iar din aceasta cauză nu-şi dorea să-i calce pe urme părintelui său. „Iarna, când nu era la colhoz, mă învăţa să cânt la acordeon. Mergeam cu el la petreceri, iar în pauze, mă punea să cânt în locul său. Nici feciorii mei n-au dorit să-mi calce pe urme, deşi cel mai mare a învăţat vioara. Copiii s-au plictisit să audă atâta muzică în casă”, mai spune Valentina Cojocaru.
Când a făcut cunoştinţă cu soţul său, regretatul Petru Dabija, nu acorda atenţie faptului că ambii erau săraci şi că urmau să muncească din greu ca să-şi croiască un viitor prosper. Munceau din entuziasm şi nu-i interesa că nu aveau nici unde locui. După 20 de ani de căsnicie, după ce ambii şi-au făcut un nume, au decis să divorţeze. Astăzi, Valentina Cojocaru regretă faptul că a pus capăt mariajului. „Am trăit împreună 20 de ani, am trecut printr-un divorţ de care nici nu vreau să-mi amintesc… În viaţă multe se întâmplă din prostia tinereţii. Apoi am revenit la familie, dar era cam târziu, soţul meu se îmbolnăvise deja. Până a trecut la cele veşnice am avut grijă de el. A fost un om cumsecade, niciodată nu l-am vorbit de rău, iar el m-a susţinut în toate”, se mai destăinuie Valentina Cojocaru.
Lena Negru

Vizualizări: 3557

One Comment

  • Lora
    25 mai 2012 | Permalink |

    va respect si imi place vocea DVS, multa sanatate si realizari!

Comentează