..

Prinţul William şi Kate împlinesc un an de la căsătorie

Prinţul William şi Kate împlinesc un an de la căsătorie

Prinţul William şi soţia lui, Kate Middleton, au reuşit să aibă un prim an de căsătorie ‘fără greşeală’, afirmă toţi comentatorii vieţii regale britanice, iar ţara nu aşteaptă acum decât naşterea unui moştenitor, scrie click.ro.

Nunta de pe 29 aprilie 2011 a prinţului William cu Kate, “a salvat imaginea monarhiei în rândurile publicului”, spune comentatorul vieţii familiei regale, Robert Jobson.

Cei doi petrec prima lor aniversare în mod privat a anunţat un purtător de cuvânt al palatului.

Biograful Andrew Morton remarca acum un an că, ‘în cazul în care Kate nu rămâne însărcinată în primele nouă luni, va fi altfel decât în 200 de ani de tradiţie monarhică’. Însă ‘William a spus clar de la început că va face lucrurile în ritmul lui’, aminteşte Robert Jobson.

În ceea ce o priveşte, Kate, 30 de ani, ar vrea să-şi mărească familia cât de repede se poate. ‘Este de opt ani cu William şi este fără îndoială îndrăgostită de el’, adaugă Jobson.

Vizualizări: 527

Comentează

Stimate vizitator, pe site-ul apropomagazin.md nu vor fi aprobate mesajele care conţin injurii sau limbaj licenţios