John Cusack a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

John Cusack a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Actorul american John Cusack a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii care a avut loc marţi, scrie mediafax.ro.

Steaua primită de John Cusack este cea de-a 2.469-a de pe renumitul bulevard hollywoodian.

Actorul american a fost prezent la ceremonia de dezvelire a stelei, la care au asistat şi trei buni prieteni ai starului – actorii Billy Bob Thornton, Jack Black şi Dan Aykroyd -, dar şi sora sa, actriţa Joan Cusack.

Evenimentul a avut loc cu trei zile înainte de lansarea celui mai recent film în care joacă John Cusack, “The Raven”, care va intra în cinematografele nord-americane pe 27 aprilie.

John Cusack, în vârstă de 45 de ani, are o carieră cinematografică de peste trei decenii şi s-a remarcat în filme precum “Umbre şi ceaţă”, “Împuşcături pe Broadway”, “Miezul nopţii în grădina binelui şi răului”, “Con Air – Avionul Condamnaţilor”, “La hotarul dintre viaţă şi moarte”, “În pielea lui John Malkovich”, “High Fidelity” – pentru care a fost nominalizat la Globul de Aur -, “Camera 1408″, “2012″ şi “Teleportaţi în adolescenţă”.

Vizualizări: 810

Comentează