..

Lindsay Lohan, în rolul lui Liz Taylor într-un lungmetraj de televiziune

Lindsay Lohan, în rolul lui Liz Taylor într-un lungmetraj de televiziune

Starleta Lindsay Lohan o va interpreta pe Elizabeth Taylor într-un film de televiziune consacrat relaţiei turbulente pe care celebra actriţă americană a avut-o cu Richard Burton, a anunţat, luni, compania Lifetime, confirmând astfel zvonurile apărute în presă în ultimele săptămâni.

Lindsay Lohan, în vârstă de 25 de ani, este “una dintre puţinele actriţe care au talent, frumuseţe şi mister şi pot să capteze astfel spiritul unei legende atât de provocatoare”, a precizat într-un comunicat Rob Sharenow, vicepreşedintele companiei Lifetime, citat de mediafax.ro.

Starleta americană, care încearcă de câteva luni să îşi reconstruiască cariera, după ce a pus capăt problemelor ei cu justiţia, a declarat la rândul ei că a admirat-o şi respectat-o întotdeauna pe Liz Taylor, care a murit în martie 2011, la vârsta de 79 de ani.

“Nu era doar o actriţă incredibilă, ci şi o femeie extraordinară. Pentru mine, este o onoare faptul că am fost contactată pentru a juca acest rol”, a declarat Lohan.

Filmările pentru acest lungmetraj TV, care se va intitula “Liz & Dick”, vor debuta în luna iunie, la Los Angeles.

Lindsay Lohan a fost eliberată, la sfârşitul lunii martie, de obligaţia de se mai prezenta pentru a fi audiată periodic în faţa Curţii Superioare din Los Angeles, după ce ajuns cu bine la finalul regimului de libertate condiţionată care i-a fost impus în urma unui scandal din 2007.

Judecătoarea Stephanie Sautner a remarcat comportamentul exemplar din ultimele luni al starletei americane, după scandalurile din anii trecuţi, care i-au adus actriţei câteva internări în clinici de dezintoxicare şi mai multe “sejururi” în închisoare.

Regimul de libertate condiţionată care s-a încheiat la sfârşitul lunii martie a fost încălcat de mai multe ori şi i-a fost impus actriţei americane în urma unui incident din 2007, când Lindsay Lohan a fost surprinsă conducându-şi automobilul în stare de ebrietate şi având asupra ei stupefiante.

Lindsay Lohan se află încă sub restricţiile unui alt regim de libertate condiţionată, sub care a fost plasată pentru furtul unui colier, în 2011, dar acest regim nu o obligă să se prezinte periodic în faţa unui tribunal, atât timp cât actriţa nu va comite niciun delict. Acest regim “informal” se va încheia în mai 2014.

Lindsay Lohan a fost considerată una dintre cele mai talentate actriţe tinere de la Hollywood, cariera ei atingând un moment de vârf în 2003 – 2004, când a jucat în filmele “Vinerea trăznită/ Freaky Friday” şi “Fete rele/ Mean Girls”.

În 1963, galezul Richard Burton a interpretat rolul lui Marc Antoniu în filmul “Cleopatra”, al cărei rol a fost jucat de Elizabeth Taylor, iar cei doi actori, căsătoriţi fiecare cu alţi parteneri în acel moment, au început o legătură pasională, continuată de două mariaje şi două divorţuri. Filmul, de dimensiuni epice, a fost turnat în Italia.

Elizabeth Taylor şi-a câştigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul “Vis de glorie” (1944), şi a fost recompensată cu două premii Oscar, pentru “Butterfield 8″ (1960) şi “Cui îi e frică de Virginia Woolf?” (1966).

Vizualizări: 391

Comentează

Stimate vizitator, pe site-ul apropomagazin.md nu vor fi aprobate mesajele care conţin injurii sau limbaj licenţios