S-a descoperit „gena lăcomiei”, responsabilă pentru obezitate

S-a descoperit „gena lăcomiei”, responsabilă pentru obezitate

Se pare că și pentru obezitate este de vină tot o genă, ”gena lăcomiei” cea care este responsabilă pentru nevoie de a mânca într-una. Cel puțin așa susțin cercetătorii britanici, care speră că descoperirea lor îi va ajuta să găsescă un tratament pentru obezitate, una dintre principalele boli cu care se confruntă Marea Britanie, informează libertatea.ro.

Testele pe șoareci au demonstrat că mutația unei singure gene rupe comunicarea în interiorul organismului astfel că senzația de saturație nu mai ajunge la nivelul creierului indiferent cât de mult am mânca, ceea ce duce la obezitate.

Chiar dacă studiile au fost făcute pe șoareci, specialiștii susțin că această genă se găsește și la oameni . După ce o persoană ia masa, această genă trebuie să transmită semnale chimice către hipotalamus, care imediat ce a primit mesajul, suprimă apetitul.

Mutația acestei gene împiedica transmiterea mesajului, iar tendința este de a mânca mult mai mult decât ar fi necesar.

Cercetătorii speră ca această descoperire să-i ajute să găsescă un tratament împotriva obezității, care afectează peste un sfert din britanici și este destul de răspândită în lumea întreagă.