Olga Ciolacu despre Sandu Gorgos: “Dacă e atât de deștept, să vină în juriu și să pună note”

Olga Ciolacu despre Sandu Gorgos: “Dacă e atât de deștept, să vină în juriu și să pună note”

Mulți dintre interpreții și compozitorii autohtoni sunt indignați de faptul că Olga Ciolacu se află printre membrii juriului de la Eurovision-ul din acest an. Sandu Gorgos acuzat-o dur pe artistă atunci când piesa Olei Tira a fost eliminată din concurs. Contactată de “apropo”, interpreta ne-a declarat că menirea ei e să pună note și nu să le discute.

Sandu Gorgos, compozitorul piesei ,,Superman”, a declarat că, odată ce a fost eliminată, a propus ca piesa să fie jurizată de public, cum a fost şi în cazul lui Pavel Turcu în 2010. Acest demers însă nu a fost acceptat şi, drept rezultat, au fost eliminaţi. „Cică, piesa nu este originală, cred că pentru Olga Ciolacu piesa lui Sasha Bognibov este foarte originală, asta cu tot respectul faţă de juriu”, a declarat compozitorul Sandu Gorgos pentru Jurnal de Chișinău.
Olga Ciolacu ne-a declarat că din toţi membrii juriului, ea a fost cea care a dat cea mai mare notă Olei Tira şi băieţilor din SunStroke Project. “Piesa e foarte agreabilă și frumoasă, însă chiar din primele clipe când am ascultat-o, m-a dus cu gândul la alta piesă. Decât să fi ajuns la Baku și să fie întoarsă, am hotărât ca noi să fim mai precauți”, ne spune artista.
În ciuda respectului deosebit pe care-l are Olga Ciolacu pentru Sandu Gorgos, ea l-a sfătuit amabil să vadă mai întâi de toate nota pe care i-a dat-o Olei Tira și apoi să facă judecăți. “Dacă el e atât de deștept, lasă să vină aici în juriu și să pună note”, precizează îndrăgita interpretă.
D.P.

Vizualizări: 4986

19 Comentarii

  • claudia
    3 februarie 2012 | Permalink |

    ei, adevarul e ca damna Ciolacu nu ar avea ce sa caute in juriu. nu de data asta. cat despre Gorgos, deja rimeaza cu porcos…

  • secret?
    3 februarie 2012 | Permalink |

    oare pot exista asa coincidente? Am aflat ca din eurovision a fost dat afara si Chirtoaka Aureliu, nu numa olga Tira tot ka semana cintecu tare cu ceva strain. Si toata lumea spune ca alu Adrian ursu cintect tot e copiat din zarubejka. Ce veti spune daca aflati ca toate aceste 3 cintece sint “infaptuite” de acelas om – de sandu Gorgos? a? a!

  • ulea-lea
    3 februarie 2012 | Permalink |

    da voi om bun, om bun

  • STEFAN
    3 februarie 2012 | Permalink |

    stimata doamna, chiar nu sunteti obliga sa dati vre-o explicatie cui, de ce si ce nota ati pus! sunteti intr-un juriu, aveti studii, o cariera de-o viata, sute de concerte, filmari, sute de mii de spectatori, scene pe care ati cantat o viata in toata lumea, SI MAI DATI EXPLICATII UNOR NESPALATI, CARE AU TRECUT PRUTUL NUMAI PENTRU O VACANTA??? ASTEA , CARE SE DAU CU PAREREA SA FACA MACAR UN SFERT DIN CE ATI REALIZAT DVS IN VIATA SI APOI ATUNCI POATE, POATE SA-SI PERMITA SA INTREBE SAU SA COMENTEZE, CINE SUNT SI CE AU REALIZAT NENOROCITII SI INGIMFATII ASTEA CU AERE DE MARI COMPOZITORI, CANTARETI SI VEDETE??

  • marianna
    3 februarie 2012 | Permalink |

    Spre deosebire de alte vedete ntionale, Olga Ciolacu este o doamna foarte foarte culta. Bineinteles ca facand parte din alta generatie are si un repertoriu foate diferit fata de ceea ce se canta azi.
    Cineva spunea ca de ce nu merge sarba lui vasile la eurovision……
    Apropo de sarba lui vasile, Olga Ciolacu nu odata a mentionat cu mare parere de rau ca a fost obligata sa introduca in repertoriul sau asemenea piese, fiindca asta cere la noi moldoveanul la petreceri, respectiv si dumnaei trebuie sa-si castige o bucata de paine. Exact asa cum fac toti artistii azi, canta doar despre pahar si voie buna fiindca doar asa isi intretin familiile.
    Cine nu a auzit-o vreodata pe Olga Ciolacu vorbind, cautati interviuri cu dumneaei si veti descoperi o doamna de o cultura vasta, care vorbeste o romana curata si literara, asa cum nu mai intalnesti in lumea artistica de la noi.
    Cat despre piesa superman, e un rahat total, interpretat de olia tira care mai are muuuult de lucrat la vocal. Si ce refren e asta cu oile la pascut….. superman ….big man…. care-i sensul????????
    TRansbalcanica insa sunt cei mai tari. Daca juriul va fi inteligent va intelege ca balkan riders va atrage voturi de la greci, turci, bulgari, sarbi…… datorita influientelor stilului.
    TRANSBALKANICA LA BAKU

  • laura
    4 februarie 2012 | Permalink |

    Sunt deacord cu stefan si marianna la suta….

  • Nume
    4 februarie 2012 | Permalink |

    Gorgos este kiar porcos si foarte rau sfatuit de cineva de alaturi in privinta modului de replicare. 3 piese din 3 a lu gorgos acuzate de ‘asemanari, plagieri’ parca nu e coincidenta. Are dreptate Ciolacu, daca e destept (dar nu este, se da tare mare da nu-i) sa se uita mai intai la nota care a dat-o Ciolacu si dupa asta sa atace! Deloc cultura, numai haltura!!!! Gorgos ii ca o mahalagioaica…si femeia tot de mahala si-a luat ca altceva nu se lipea! Fuuuuu Gorgos, rusine sa iei bani pe muzica si sa furi din zarubejka!
    De acord cu comentariile de mai sus!!! Estii un nimic pe langa doamna Ciolacu si cariera doamnei poti doar s-o visezi!!!! Am vazut noi ce gusturi de rahat ai si in viata si in lucru asa ca mai bine ai baga capul sub pamant de rusine!!!

  • Nume
    4 februarie 2012 | Permalink |

    de acord cu toti cei de mai sus! rushine gorgos ca te duci de ripa cu asa alegi nechibzuite! cred ca bani nu-ti ajungeau si ai scos 3 piese copiate de prin straini! rushine!

  • Nume
    4 februarie 2012 | Permalink |

    gorgos decit ai umbla cu fofirlica si ai amagi lumea mai bine te-ai invata cu femei-ta sa deschideti gura…cum una doua cum altii sint de vina, mafia cumpara locuri la eurovision si tot asha! Rusine cu asa mentalitate! te-ai tinut tare destept in totii anii acestia da nu ai facut mare brinza in nimic!!! numai de ris te.ai facut!!!!

  • Ion
    4 februarie 2012 | Permalink |

    ma intreb daca lui gorgos nu ii rushine sa iasa pe strada…da nare el rushine, shtie numa sa se foloseasca de oameni si gata!

  • Nume
    4 februarie 2012 | Permalink |

    bineinteles ca exista MAFIA la eurovision,asta va dovedio daca mihaila ese favorita publicului

  • Agatârsul - 13
    5 februarie 2012 | Permalink |

    ANUL 2012:
    DOSARELE ROMâNIEI VIITOARE RE-INTREGITE ( II / 13 )
    ——————————————————————————————————
    Interviu cu Nicu Ţărnă,
    actor, solistul trupei «Gândul Mâţei»
    zdg.md/exclusiv../

    — Dacă, într-o bună zi, devii preşedintele R. Moldova,
    care va fi primul lucru pe care-l vei face?
    —————————————————–
    — Voi bea şampanie… Eu voi încerca,
    într-un termen foarte scurt,
    să conving cetăţenii R. Moldova că unica soluţie
    este Unirea cu România.

    De ce vreau eu Unirea?
    Pentru ca, în primul rând,
    să revenim în spaţiul nostru spiritual.
    În al doilea rând, vreau să scăpăm de pseudo-politicienii care se ţin cu ghearele,
    cu dinţii şi cu coatele de fotoliile lor,
    pentru că ăsta este un business.
    E un business foarte serios să fii un stat – R. Moldova.
    Eşti un stat separat, ai ambasade, îţi vin credite,
    eşti luat în seamă.
    Chiar dacă eşti cel mai sărac, nu contează.

  • Nume
    5 februarie 2012 | Permalink |

    bai Agatirsule, ce are asta cu porcismul lui Gorgos si vorbele lui Ciolacu???

  • Nume
    5 februarie 2012 | Permalink |

    Gorgos daca te-ai legat la briu cu turte apoi numai bulociki poti minca. Cum se spune: spune cine tii alaturi ca sa-ti spun cine eshti. Negindite miscari ai facut in eurovision.

  • Maria Isaicu / s. Cocieri
    6 februarie 2012 | Permalink |

    tu,”bre”, fara nume:
    Acesta este un exemplu – Nicu Tarna :
    se ocupa cu niste chestii mai serioase;
    prin cântecele sale, el apropie Marea Re-Unire cu România.

    Iar voi aici, nu aveti ce face, si va ocupati cu bârfele de mahala. Rusine !
    Mai bine v-ati ocupa cu ceva serios !
    Voi, cei fara nume !

  • Snejok
    8 februarie 2012 | Permalink |

    Isaicu ugamanisi ca tu eshti nu la tema nu noi!gorgos invata sa pleci capul sa nu te tii asha de mindru ca dupa cum vezi cind cazi cu capu in jos tare doare…daca te-ai tine oleaca mai simplu si oleaca mai destept apoi nu s-ar ride toti asha …ca brasoveanu anu trecut, o fost eliminate toate cintecele lui, s-a vorbit si la revedere..fara multe comentarii si risete pu ca nu se tine cu nasu pe sus…da pe tine nici cu prajina nu te ajungi! Invata sa fii mai simplu si mai modest ca oamenii sa te aprecieze!!!
    Doamna Ciolacu ny va deranjati sa dati explicatii gorgosilor ca gura lor no mai astupi!!!

  • Caravan Liubvi
    8 februarie 2012 | Permalink |

    Aveti dreptate doamna Ciolacu!!! Afara cu gorgos daca shtie sa raspunda ca la mahalaua din sat!!!

  • Andrei Dumbrava, Chisinau
    10 februarie 2012 | Permalink |

    Apropomagazin, ar fi bine sa publicati aceste comentarii in ziar si Sandu Gorgos sa-si ceara scuze in public de la Doamna cantecului nostru popular, de estrada si romante – Olga Ciolacu. Pretinsul “autor” a 3 piese muzicale Gorgos ar trebui sa-si puna pofta in cui ca si producatorul Olgai Tira, care ne-au facut de rusine la Eurovisionul trecut.
    Evident ca la acest concurs, unde au fost prezentate circa 80 de piese, una sa treaca si celelalte sa cada. Deci 79 de autori de muzica vor ramane nemultumiti…
    Eu cred ca juriul a procedat corect. Domna Olga Ciolacu, aveti o experienta bogata de jurizare internationala: v-am vazut alaturi de Juca Petrescu, Aurel Jiroveanu, David Ohanesean, Angela Moldovan s.a.la “Crizantema de aur” din Romania, la “Crizantema” din Chisinau alaturi de Constantin Rusnac, Mihai Munteanu, la concursul international de estrada “Barza de aur” de la Balti, unde ati fost presedintele juriului. D-stra ati dus faima cantecului de estrada moldovenesc si popular in circa 30 de tari din continentul american, austrailian, african, european si experienta va permite sa apreciati numai cantece de valoare.
    Unii interpreti de la noi nici idee nu au cum e sa canti “pe viu”…dar isi dau aiere de vedeta cu pretentii la concurs. Unii “autori” de muzica stiu trei acorduri la chitara fara a cunoaste de unde incepe cheia sol pe portativ, dar cunosc programele din calculator, care pot modela o voce de crocodil sa “sune” ca la o vedeta…Am fost in studiou, cand concurentii Eurovisionului au cantat “pe viu” la microfon si 40 din ei nici n-au nimerit in final…Bravo Olga Ciolacu si tot juriul ca n-ati permis sa ne faca tara de rusine la Bacu ! Mai sant 19 concurenti sa ramana acasa. Unul ne va reprezenta la Eurovision. Ramane sa ramaneti la fel de exsigenti cum ati fost pana acum, stimate juriu. Succes!
    De Sandu Gorgos nici nu se merita sa-l mai pomenim – invidia lui de mahala si prost gust o sa-i duca vestea ca de un popa tuns…

  • Nume
    26 martie 2012 | Permalink |

    Doamna cantecului a fost c[ndva, acuma e doamna c[ntecului prost a c[ntecului de doi bani.

Comentează