..

Doina Dolănescu: „Această căsnicie este de la Dumnezeu”

Doina Dolănescu: „Această căsnicie este de la Dumnezeu”

Basarabeanca Doina Bondari, fostă vioristă în orchestra “Lăutarii” a lui Nicolae Botgros, acum cântă alături de soţul său, Ionuţ Dolănescu şi de soacra sa, cunoscuta interpretă Maria Ciobanu. Spune că nici ea nu a visat vreodată la o astfel de întorsătură a sorţii.

Era căsătorită aici, în Moldova, iar el – peste Prut. O întâlnire le-a schimbat cursul vieţii. Avea de susţinut cu orchestra “Lăutarii” mai multe concerte în România, alături de Ionuţ Dolănescu. Nici nu bănuia că cel pe care-l susţinea, cu sunetul viorii sale, în jumătate de an avea să-i devină soţ. Sunt 5 ani, de când basarabeanca îşi împarte viaţa cu Ionuţ şi cu cei doi copii ai lor. „Revin cu mare plăcere acasă. Nu ştiu dacă m-am acomodat la Bucureşti sau nu. Sunt mai mult în familie, nu ieşim la petreceri mondene, nici măcar nu avem timp pentru plimbări, pentru că jumătate de an suntem plecaţi împreună cu toată familia în America, în turneu. Acum o săptămână am revenit din Florida dintr-o vacanţă. Avem un băiat şi-o fată. Când plecăm peste ocean, îi iau cu mine, iar când suntem plecaţi de-acasă, de copii are grijă sora mea, stabilită şi ea în România, dar şi verişoara lui Ionuţ”, a declarat viorista pentru unica.md.
Basarabeanca e conştientă că Dolănescu e un nume mare, astfel că ei nu vor fi scutiţi niciodată de vorbe, critică şi duşmani. Dar ea ştie cum să-i fie alături soţului său. „Acasă reuşesc să-l protejez de probleme. Orice-ar fi, îl întâmpin cu zâmbetul pe buze. Este jumătatea mea, asta îmi spune şi el mie. Nu-mi imaginez cum am putea trăi unul fără celălalt. E frumos să fii iubită. Cred că această căsnicie e de la Dumnezeu”, a declarat artista din Basarabia.
N.T.
Foto: click.ro

Vizualizări: 4482

One Comment

  • Ella
    27 ianuarie 2012 | Permalink |

    Foarte frumosi, intr-adevar!!! Sunt un cuplu minunat, talentat si cel mai imoprtant: indragostiti!!! Ce bine e ca v-ati gasit!!! Va iubim dragii nostri :)

Comentează

Stimate vizitator, pe site-ul apropomagazin.md nu vor fi aprobate mesajele care conţin injurii sau limbaj licenţios