Omul măştilor, Glebus Sainciuc, are 92 de ani. Dar chiar şi la această vârstă rămâne energic și glumeț. Spune că acum viața îi pare chiar mai interesantă decât în anii tinereții. De-a lungul timpului a desenat, a pictat și a sculptat, dar cartea sa de vizită rămân a fi măștile.

Doina POPOV

Graţie măştilor pe care le confecţionează, numele artistului plastic Glebus Sainciuc a devenit cunoscut printre moldoveni, de la mic la mare. Chiar şi la vârsta de 92 de ani a rămas harnic şi optimist, îndrăgostit de lume şi de oameni. Oricine-i păşeşte pragul casei iese de acolo cu un dar – un desen şi un autograf din partea maestrului. „Am avut o viaţă interesantă, păcat că acum, din cauza memoriei care mă mai dă de sminteală, uit momente importante care mi-au marcat existenţa”, spune cu regret omul de artă.

Temperatura în casă – maximum 10 grade

Glebus Sainciuc și soţia sa, pictoriţa Valentina Rusu-Ciobanu (92 ani), sunt de nedespărțit. Chiar dacă anii și boala sunt necruţători – ambii se deplasează cu greu şi aproape că și-au pierdut auzul, ei au grijă unul de celălalt și se iubesc ca la început.
Locuiesc nu departe de biserica Sf.Vineri, în casa părintească a lui nea Glebus: o casă trainică, cu pereţii groşi, care a fost martora tuturor bucuriilor şi tristeţilor care s-au petrecut în familia Sainciuc. Deşi pe timp de iarnă, temperatura în termometrul situat în una dintre odăi abia de urcă la +10 grade, nonagenarii nu se plâng, ba chiar afirmă că atunci când sunt alături nu e loc pentru termometru.

Nepoții îl dezmiardă „BuGle”

„Cu 14 ani în urmă am găsit un articol de-al nepoatei mele, Maria. Îmi amintesc cât de bucuros am fost”, mărturisește pictorul. În articol nepoata, Maria Sainciuc scrie: „Moldova noastră are o valoroasă bogăție, doi pictori cu nume gentilic, Glebus Sainciuc și Lică Sainciuc, tată și fiu. Eu nu sunt o bogăție valoroasă și totuși sunt un Sainciuc. Fiindu-i nepoată, pot să vă destăinui un secret și anume cum este îndulcit Glebus Sainciuc acasă. Membrii familiei îi spun BuGle („Bu” de la bunicu şi „Gle” de la Glebus). După părerea noastră acest cuvânt i se potriveşte de minune”.

O văcuță desenată pe tablă l-a făcut pictor

„Eram prin clasa a patra când învăţătoarea ne-a spus să desenăm pe tablă o vacă. Până atunci nu desenasem niciodată o văcuță, dar le vedeam pe câmp şi ştiam cum arată. Imediat ce m-au văzut la tablă, cu creta în mână, colegii au început să facă haz pe seama mea, însă acest fapt m-a îmbărbătat”, susține Glebus Sainciuc, iar acesta a rămas a fi „testul” pentru toţi cei care-i vizitează atelierul.
A avut noroc şi de profesorii săi de la Liceul „B.P. Hasdeu” din Chişinău, în deosebi profesorul său de desen. Ei sunt cei care l-au remarcat şi l-au încurajat, mai ales după ce au văzut că începuse să facă portretele colegilor de clasă.

Măștile sale le vinde „cu suma maximă”

Prima sa expoziţie personală a avut loc în 1936, la liceul unde studia. Mai apoi, datorită măștilor din papier mâché, pe care le efectua şi le prezenta el însuși, a ajuns renumit și peste hotare. A avut expoziţii solo în Azerbaidjan, Ucraina, Uzbekistan, România, Bulgaria, Franţa, Belgia etc. „Intenţia mea era să fac măşti pentru toată lumea, nu neapărat oamenilor importanţi”, susține dumnealui. Totuşi, dacă vă doriţi o mască macra Glebus Sainciuc, va trebui să vă verificaţi bine buzunarele, deoarece, după cum ne spune maestrul, acestea se vând cu „suma maximă”.

„Soția cu prezența ei mi-a lungit viața”

„Pe soţia mea, Valentina, am cunoscut-o la Şcoală de Arte Plastice „I.Repin” din Chişinău. Eu eram la facultatea de sculptură, ea – la pictura, astfel chiuleam de la orele mele ca sa petrec timpul cu ea. O desenam mereu. Nu ştiu unde-aş fi acum dacă n-ar fi fost soţia mea. Mi-a lungit viaţa cu prezenta sa. Ea mă face fericit!”, spune nea Glebus. *