Ioana Căpraru: „Mama m-a iertat când m-a văzut la televizor!”

Îndrăgita interpretă Ioana Căpraru a crescut la ţară, vine dintr-o familie de ţărani şi a muncit cot la cot cu cei cinci fraţi la pământurile pe care le aveau. Cântăreaţa spune că se străduie ca să le dea celor trei fete pe care le are, educaţia pe care a primit-o de la părinţii săi.

„Am muncit foarte mult. Toamna, mergeam la strâns roada de pe câmp, la cules poama. Nu pot spune că am fost alintată, căci am cunoscut greul şi nevoia. Totuşi, consider că am avut parte de o copilărie frumoasă, cu toate că am avut parte de multe greutăţi. Acasă nu aveam televizor, ci doar un aparat de radio, unde ascultam programele de muzică populară. După ce am absolvit 10 clase, am simţit că am devenit suficient de matură ca să pot să-mi continuu visul – acela de a deveni cântăreaţă. Mama a fost foarte supărată pe mine că am plecat de acasă şi i-a trecut supărarea abia când m-a văzut la televizor. De la 16 ani am început să mă întreţin singură, lucram unde puteam. Soţul meu a crescut la oraş, nu prea dă cu ciocanul, iar dacă o face, îşi dă peste degete, aşa că eu sunt mai mult o femeie-bărbat”, a povestit Ioana Căpraru la „Oameni şi Destine” de la NorocTV.
Interpreta de muzică populară se poate mândri cu o familie frumoasă, are trei fete şi un soţ pe care-l iubeşte foarte mult. Ioana Căpraru spune că se simte o femeie fericită şi împlinită.
L.N.

Vizualizări: 3429

3 Comentarii

  • oktiabrina isaakovna
    8 decembrie 2011 | Permalink |

    de asta imi plac mie fetele venite de la tara – se descurca in orice situatie! eu si priza o repar, daca trebuie, si cuie bat, si becuri schimb, si firul de la feon il repar.
    astept laude :D

  • Elena
    8 decembrie 2011 | Permalink |

    NU depinde de unde vii ci de cum ai fost crescut.Am crescut la tara unde copiii erau imlicati in treburile gospodariei si evident au invatat multe .Fetele mele au crescut la oras si la fel pot face aceleas lucruri.

  • Mucalitul
    9 decembrie 2011 | Permalink |

    Sa ne traiasca patrioatele noastre cântarete militante pentru Re-Unirea cu România Mare !

Comentează