La 72 de ani, vrea să devină preşedinte – FOTO

La 72 de ani, vrea să devină preşedinte – FOTO

Dezamăgit de situaţia politică din ţară, un profesor de informatică vrea să candideze la preşedinţie. Mihai Gonţa (72 de ani) se vede în fotoliu de preşedinte şi este convins că ar fi un bun şef de stat. Bărbatul susţine că ar crea o societate echitabilă şi ar schimba Constituţia. Pentru a candida la preşedinţie, profesorul are nevoie de semnăturile a cel puţin 15 deputaţi.

Mihai Gonţa este profesor de informatică la Colegiul de Informatică din Chişinău şi doctor în ştiinţe fizico-matematice. El zice că „a descoperit lucruri foarte importante în domeniul fizicii, pe care alţii nu le-au mai descoperit până acum”. Profesorul consideră că preşedintele ţării trebuie să fie o persoană înţeleaptă ca el şi cu multă experienţă. „Mi-aş dori foarte mult să devin preşedinte, deoarece am cunoştinţe profunde în domeniul ştiinţei, în tehnică, în matematică şi fizică. Politicienilor noştri le lipseşte înţelepciunea. În loc să rezolve problemele pe cale amiabilă, paşnică şi să se înţeleagă între ei, aceştia se ceartă încontinuu”, susţine indignat profesorul. Dacă Mihai Gonţa ar deveni preşedinte, în primul rând ar schimba Constituţia şi ar face ca şeful statului să fie ales de către popor, şi nu de un grup de oameni certăreţi. Acesta consideră că anume actualii politicieni sunt cauza blocajului în Parlament şi a crizei politice din ţară. „Procedura de înregistrare este practic imposibilă pentru un om de rând, deoarece se cere ca cel puţin 15 deputaţi să voteze pentru mine. Ei interpretează eronat Constituţia, iar oamenii de rând nu au dreptul constituţional de a se înregistra”, menţionează profesorul de informatică.
Cel care râvneşte la fotoliul de preşedinte al ţării zice că a găsit „o ipoteză care explică misterul gravitaţiei şi o contrazice pe cea a lui Albert Einstein”.*
Doina POPOV