EXCLUSIV! Anatol Bivol a fost socru mic! GALERIE FOTO

EXCLUSIV! Anatol Bivol a fost socru mic! GALERIE FOTO

Fericire de nedescris în familia artistului Anatol Bivol. După Doiniţa, fiica sa mai mare, i-a venit şi rândul mezinei să-şi pună pirostriile, iar părinţii sunt mândri că fetele lor au ştiut să facă o alegere bună.

Acum patru ani, Anatol Bivol a jucat la nunta fiicei mai mari – Doiniţa, iar recent a fost socru mic pentru a doua oară. Artistul este mândru de alegerea fiicelor sale, iar ginerii săi, Sergiu şi Vladislav, îl tratează cu respect şi îi zic „tată” fără ca el să le fi cerut acest lucru.
„Mi-am îndeplinit frumos misiunea de părinte”
„Atât eu, cât şi soţia mea, suntem mulţumiţi, ca părinţi, că am crescut două fiice şi că am investit în ele toată dragostea noastră. Consider că mi-am îndeplinit frumos misiunea de părinte. Acum Doiniţa şi Luminiţa sunt la casele lor, iar ginerii, cu toată stima şi respectul, îmi spun „tată”, cu toate că nu le-am cerut-o. Sper să aibă şi fetele noastre, ca şi noi, o familie bine închegată, să se respecte şi să se iubească unul pe celălalt. Ca noi sunt toţi părinţii, cei care se angajează nu doar să aducă pe lume un copil, dar şi să-l crească, să-i ofere tot de ce are nevoie. Şi după nuntă, copiii rămân copii pentru părinţii lor”, ne-a declarat Anatol Bivol.
„Nu sunt din tagma celor care umblă cu presa şi la WC!”
Atât artistul, cât şi mirii, au ţinut să joace nunta şi să se bucure de cel mai important eveniment din viaţa lor departe de ochii presei. Anatol Bivol este scump la declaraţii când vine vorba de familia sa, spunând că nu este din tagma artiştilor „care umblă cu televiziunile după ei şi cu presa la WC”. Instrumentistului nu-i place acest gen de „glamour”, el refuzând să-şi afişeze viaţa cotidiană în presă. „Familia mea nu vrea să apară în public. Faptul că trebuie să ies în lumina reflectoarelor ţine de profesia mea, nu de familie”, precizează artistul.
O nouă melodie
Întrebat despre proiectele sale pe plan profesional, Anatol Bivol ne-a declarat că acum lucrează la o melodie nouă care va fi lansată în viitorul apropiat. „Şi după 21 de ani pe scena profesionistă, lumea încă ne mai iubeşte. Chiar recent am revenit de la un concert. Suntem invitaţi să susţinem spectacole şi în stânga Nistrului”, ne mai spune Anatol Bivol.*
L.N.