Doreşte să demonstreze că şi o persoană în cărucior poate avea performanţe!

După ce dase o raită prin împrejurimile satului împreună cu o prietenă, în seara de 3 august 2007, cu trei zile înainte de ziua sa de naştere, o scenă tristă i-a atras atenţia lui Ştefan Roşca, originar din satul Sadaclia, r. Basarabeasca. De un fir de electricitate era agăţat un cocostârc, care stătea cu capul în jos şi cu ochii plini de lacrimi. Dincolo de el, din deal şi până-n vale, pe alţi stâlpi stăteau şi alţi cocostârci care îl priveau cu milă.

Văzând nenorocirea păsărilor şi cum îi curgeau lacrimile acelui cocostârc agăţat, Ştefan nu a putut rămâne indiferent şi şi-a zis în sinea lui: „Dacă păsările se ajută între ele, oare eu, ca om, nu l-aş putea ajuta?”. A luat imediat o nuia şi s-a urcat pe stâlp ca să-l ajungă. Fiind mai aproape de el, a ridicat nuiaua ca să-l atingă. În acel moment, din cauza tensiunii electrice înalte, a fost electrocutat de la distanţă. Cu puterea energiei a fost urcat cu piciorul drept într-un cui. Nu şi-a putut ţine echilibrul şi a căzut pe spate, picioarele lipindu-se de fir şi arzând pe loc. Speriată, fata care era cu el a alergat în sat şi a chemat ajutoare. Aflându-se între viaţă şi moarte, tânărul pierduse noţiunea timpului. De jos, ca un ecou se auzeau o mulţime de voci. Erau sătenii care veniseră să-i acorde o mână de ajutor. În acel moment, unele vorbe ale sătenilor la adresa lui treceau ca nişte suliţe prin el, pentru că erau destul de jignitoare. Cel mai dureros pentru el a fost atunci când o consăteancă l-a îndemnat pe vecinul lui Ştefan să urce pe stâlp ca să-l salveze, iar acesta a refuzat de teama că va fi electrocutat, afirmând că are familie şi copii. „Lăsaţi-l să moară că deja nu are nicio şansă”, a strigat vecinul.

Tatăl său l-a salvat

În clipa când s-a întâmplat tragedia, părinţii băiatului nu erau acasă. Mama se afla la muncă în Israel, iar tatăl era în sat. Auzind de la săteni despre tragedia fiului său, a urcat în maşină şi în câteva minute a venit la locul cu pricina. Când l-a văzut, a fost atât de şocat, încât nu ştia cum să acţioneze. Deşi unii îl sfătuiau să nu urce pe stâlp, s-a expus riscului. Astfel, după câteva încercări nereuşite, bărbatul a reuşit să-şi salveze fiul cu o sfoară de tractat maşina. Între timp a venit şi ambulanţa. Însângerat, Ştefan a fost transportat de urgenţă la spitalul raional, unde medicii nu au putut să-i facă nimic, fiindcă spitalul nu dispunea de utilajul medical necesar. Abia peste trei zile a fost transferat la un spital din Chişinău, unde a stat timp de o lună în secţia de reanimare, apoi trei săptămâni în secţia de reabilitare.

Accidentul i-a spulberat visele

„Pe atunci, practicam boxul, aveam performanţe extraordinare, urma să plec în România să-mi fac o carieră. Pentru mine acest sport însemna foarte mult. La un moment dat, când am deschis ochii şi am văzut că nu mai am picioare, am căzut într-o depresie foarte mare”, povesteşte tânărul, menţionând că cea mai mare încurajare a găsit-o în credinţa în Dumnezeu şi în Biblie. După ce s-a externat şi-a continuat studiile la un liceu din Cimişlia, unde a avut parte de nişte colegi buni şi de o dirigintă înţelegătoare.

Doamna Silvia Zaharia, minunea din viaţa sa

Cu toţi îl încurajau, însă cea care l-a ajutat enorm la modul concret a fost o femeie absolut străină pentru el – dna Silvia Zaharia, stabilită în Italia.

„Ea a arătat că poate face ceva, a găsit diferite organizaţii din Italia, cu sprijinul cărora s-a reuşit colectarea unei sume de bani, datorită căreia mi-am pus primele proteze în Italia”, spune tânărul. Peste un an, din nou cu susţinerea dnei Zaharia, a plecat din nou în Italia pentru alte proteze, mai performante. Anul acesta, deja pentru a treia oară, însoţit de aceeaşi doamnă cu suflet nobil, va merge în Peninsulă să-şi schimbe protezele, fiindcă piciorul creşte.

Viaţa de student

După reabilitare, tânărul a continuat să practice sportul. A jucat tenis de câmp în cărucior, unde a obţinut locul I la campionatul ţărilor balcanice, iar în 2009 a devenit student la Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport din Chişinău, unde şi-a găsit un antrenor, care-l ajută să practice powerliftingul, o disciplină sportivă destinată exclusiv celor puternici. Momentan, reuşeşte să ridice de la piept 160 de kg. În cei doi ani de facultate, tânărul a avut succese mari, însă un singur lucru îl deranjează. „Toţi se mândresc cu succesele mele, chiar şi universitatea, dar nimeni nu mă întreabă ce mănânc la cămin, cum de reuşesc să ating toate aceste performanţe. Chiar şi atunci când am venit să mă înscriu la universitate, nu voiau să mă primească. Îmi spuneau că sunt invalid, deşi conform legii ei sunt obligaţi să facă asta”, povesteşte tânărul, precizând că în acele clipe a apelat la o altă doamnă, Lucia Gavriliţă, care l-a  ajutat să devină student.

În urma succeselor obţinute de-a lungul timpului, Ştefan a avut multe propuneri să plece din R. Moldova şi să reprezinte alte ţări la competiţiile sportive, însă nu a acceptat, fiindcă iubeşte ţara în care s-a născut. Încrezător în forţele proprii, în 2012 intenţionează să reprezinte Moldova la Jocurile Olimpice, iar pentru a atinge culmile succesului se pregăteşte intens de competiţie, pentru că vrea să demonstreze că şi o persoană în cărucior poate avea rezultate mari. „În fiecare zi mă trezesc cu gândul acesta şi voi merge până la capăt”, a declarat optimist viitorul campion al Moldovei.

Diana Burlacu