Moldovenii din Italia supăraţi foc pe autorităţile moldoveneşti

Moldovenii din Italia supăraţi foc pe autorităţile moldoveneşti

Comunitatea moldovenilor din Italia este supărată foc pe autorităţile moldoveneşti care nu au creat suficiente condiţii pentru buna desfăşurare a ultimelor alegeri parlamentare pe teritoriul Italiei.

Într-o scrisoare deschisă semnată de preşedintele Asociaţiei Moldo-Italiene pentru Colaborare şi Integrare „A.M.I.C.I.”, Veaceslav Arapan, acesta se arată nedumerit de numărul mic de secţii de votare deschise pe teritoriul Italiei, chiar dacă cu o lună şi ceva înainte de alegeri mai multe asociaţii moldoveneşti in Italia au expediat un demers în adresa autorităţilor moldoveneşti cu rugămintea de a suplini numărul secţiilor de votare în Italia. „Emigranţii din R. Moldova au aşteptat ore întregi, în ploaie, după ce au făcut zeci sau chiar sute de kilometri pentru a-şi exercita dreptul de vot. Însă asemenea sacrificii s-ar putea să nu se mai repete, în viitor, la o altă chemare la urne, căci mulţi dintre conaţionalii noştri s-au simţit trădaţi şi desconsideraţi. Respectiv, concluzionăm, ne jucăm cu focul, cu răbdarea oamenilor”, scrie Veaceslav.
Semnatarul scrisorii crede că dacă s-ar fi dat curs solicitării lor, rezultatele alegerilor ar fi putut fi altele. AIE ar fi putut avea astăzi cele două mandate care le lipsesc pentru a alege preşedintele.

„Ne întrebăm, în final, dacă s-a tot vorbit despre importanţa votului decisiv din străinatate, de ce atunci să-i împiedici pe cei de peste hotare să voteze?!… Ne aflăm oare în faţa unui act de sabotaj camuflat?!… şi cine atunci, este sabotorul/diversionistul/trădătorul?!…”, se întreabă preşedintele Asociaţiei „A.M.I.C.I.”

Astăzi, reprezentanţii Mişcării „Democraţiei Acasă” şi ai Asociaţiei Mediatice Pro-Diaspora, au organizat o conferinţă de presă în care au cerut identificarea şi pedepsirea responsabililor de la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi de la Comisia Electorală Centrală care se fac vinovaţi de neasigurarea unui număr suficient de buletine de vot în secţiile de votare de peste hotare.
Liderul Mişcării „Democraţia Acasă”, Vasile Custiuc, este de părerea că secretarul general CEC, Iurie Ciocan, trebuie să-şi ceară scuze pentru afirmaţia precum că cele aproximativ 1000 de voturi exprimate pe foi A4 nu au jucat nici un rol, pentru că aceasta este o insultă adusă la adresa acelor cetăţeni care au votat.

sursa: jurnal.md