..

Medicii italieni cred că sinuciderea poate fi prevenită prin sport

Medicii italieni cred că sinuciderea poate fi prevenită prin sport

Specialiştii de la Centrul de Prevenire a Sinucidere sunt de părere că persoanele cu astfel de tendinţe pot fi salvate de la moarte chiar foarte simplu: cu ajutorul exerciţiilor fizice.

În Italia, peste 4.000 de persoane îşi iau viaţa în fiecare an, cele mai multe dintre acestea fiind de sex masculin, cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani. Pentru a trage un semnal de alarmă asupra acestor incidente, mai multe centre italiene au organizat un maraton ce va avea loc zilele următoare, la Roma.

Un medic de la centru a explicat că subiecţii fragili sunt de cele mai multe ori izolaţi de familie şi nu au curajul să ceară ajutor, însă implicarea întregii familii în activităţi socio-relaţionale reduce posibilitatea unei sinucideri, sportul fiind una dintre cele mai simple soluţii.

Sursa: libertatea.ro

Vizualizări: 606

Comentează

Stimate vizitator, pe site-ul apropomagazin.md nu vor fi aprobate mesajele care conţin injurii sau limbaj licenţios