..

Sinuciderile şi depresiile au costat economia japoneză 25 de miliarde de euro anul trecut

Sinuciderile şi depresiile au costat economia japoneză 25 de miliarde de euro anul trecut

Potrivit unui studiu guvernamental, sinuciderile şi depresiile au provocat economiei japoneze, în 2009, costuri combinate de aproximativ 2.680 de miliarde yeni (25 de miliarde de euro), informează Agerpres.

Guvernul nipon a calculat că veniturile pierdute în urma deceselor prin sinucidere şi a încetării lucrului de către persoanele depresive, la care se adaugă costurile diverselor alocaţii şi îngrijiri medicale necesare pentru îngrijirea persoanelor suferinde, s-au ridicat în anul 2009 la suma totală de 25 de miliarde de euro. Potrivit cercetării, din suma totală aproximativ 17,7 miliarde de euro reprezintă salarii şi venituri care nu au mai putut fi vărsate din cauza sinuciderii beneficiarilor şi care nu au mai putut fi reinjectate în economie.

Ministerul japonez al Sănătăţii a precizat că din cele 32.845 de persoane care s-au sinucis în 2009, aproximativ 26.500 aveau o vârstă cuprinsă între 15 şi 69 de ani. Dacă aceste persoane ar fi trăit şi muncit până la vârsta de 70 de ani, ar fi putut câştiga o sumă estimată la 17 miliarde de euro.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), rata suicidului în Japonia depăşeşte 25 de cazuri la 100.000 de locuitori, adică aproape dublul faţă de media mondială.

Sursa: libertatea.ro

Vizualizări: 535

Comentează

Stimate vizitator, pe site-ul apropomagazin.md nu vor fi aprobate mesajele care conţin injurii sau limbaj licenţios