Curtea de Apel a admis astăzi recursul depus de Baroul avocaţilor şi a anulat decizia Judecătoriei Râşcani de a-l admite pe Mihail Drosu, unul dintre magistraţii care a judecat tinerii în comisariate pe 7 aprilie, în rândurile avocaţilor.
Informaţia a fost confirmată, de preşedintele “Jurişti pentru Drepturile Omului”, Vlad Gribincea, care a declarat că decizia de astăzi a Curţii de Apel este una irevocabilă.
Mihail Drosu a fost eliberat din funcţia de judecător în ianuarie 2010, după ce a judecat „la minut” 11 tineri arestaţi după protestele din 7 aprilie 2009. Ulterior, ex-judecătorul a depus o cerere să fie admis în Baroul avocaţilor, însă aceasta i-a fost respinsă “pe motiv că nu avea o reputaţie ireprosabilă”. În iunie, Judecătoria Râscani a admis cererea sa şi a obligat Baroul să-l admită în rândurile lor.
S.O.



















































