..

Au fost premiaţi câştigătorii concursului „Sunt tânăr şi mă implic”

Au fost premiaţi câştigătorii concursului „Sunt tânăr şi mă implic”

Jurnalistul Iurie Sănduţa, blogerul Radu Lişiţa şi echipa redacţională a revistei „Liceu.ro” din Grigoriopol au fost desemnaţi câştigători ai concursului „Sunt tânăr şi mă implic”, organizat de Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova. Învingătorii s-au ales cu diplome şi premii băneşti a câte 150 de dolari.

Pentru cele trei categorii de concurs – Cel mai bun jurnalist, Cel mai bun blogger şi Cea mai bună echipă redacţională – au aplicat 17 jurnalişti, 6 bloggeri şi 5 echipe redacţionale.

Natalia Moghilda, coordonatorul proiectului „Tinerii practică şi promovează accesul liber la informaţie”, în cadrul căruia s-a desfăşurat concursul, a declarat joi, 2 septembrie, că au aplicat puţini tineri, deoarece mulţi studenţi şi liceeni au fost în vacanţă.

Eleva clasei a X-a a Liceului Teoretic Român „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Laura Jitariuc , care face parte din echipa revistei „Liceu.ro”, a comunicat că revista este editată pe bani proprii. „Cu toate că noi învaţăm după amiază şi parcurgem o distanţă foarte mare până la liceu, acest lucru nu ne împiedică să edităm în continuare revista noastră”, a menționat Laura Jitariuc.

Proiectul „Tinerii practică şi promovează accesul liber la informaţie”, cu un buget de 16 mii de euro, a fost susţinut financiar de Ambasada Statelor Unite ale Americii în Moldova şi a urmărit consolidarea presei tinerilor şi promovarea valorilor democratice. În cadrul acestuia au fost organizate traininguri pentru tineri jurnaliști, cluburi de presă, city game şi o şcoală de vară.

Sursa: Info prim

Vizualizări: 515

Comentează

Stimate vizitator, pe site-ul apropomagazin.md nu vor fi aprobate mesajele care conţin injurii sau limbaj licenţios