Guvernul a abrogat propria hotărâre care permitea pescuitul de amatori pe lacul de acumulare Ghidighici. Decizia a fost adoptată în contextul transmiterii dreptului de folosinţă separată a lacului de acumulare Ghidighici, proprietate publică a statului.
Din anul 1970, dreptul de folosinţă separată a aparţinut Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova. Potrivit Codului apelor, adoptat în 1993, beneficiarul de folosinţă era obligat să menţină într-o stare tehnică conformă instalaţiile hidrotehnice, să asigure iluminarea şi paza bazinului. Societatea Vânătorilor şi Pescarilor nu şi-a onorat aceste obligaţiuni.
Ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru, a precizat că vechimea de exploatare a lacului de acumulare Ghidighici este mai mare de 50 de ani, multe construcţii de regularizare a apei s-au deteriorat, sunt avariate şi necesită reparaţie urgentă. Costul estimativ al lucrărilor constituie 1,5 mln lei. Totodată, Agenţia „Apele Moldovei” a suportat, în anii 2006-2009, cheltuieli aproximativ în aceeaşi sumă pentru plata energiei electrice, serviciilor de pază şi unor reparaţii curente.
Şalaru a spus că acordarea dreptului de folosinţă separată a lacului de acumulare Ghidighici Agenţiei „Apele Moldovei” va permite asigurarea exploatării în regim de siguranţă a lacului. Este o condiţie foarte importantă, avându-se în vedere prima destinaţie, a lacului care este regularizarea debitului râului Bâc, în scopul evitării inundaţiei oraşului Chişinău, irigaţia şi agrementul fiind priorităţi de gradul doi, a precizat ministrul.
S.O.
















































