Lucy Viner-Mood, 22 de ani, şi Lois Gibson, 18 ani, au torturat-o pe Georgia Fenn, 18 ani, deoarece aceasta se culcase cu fostul iubit al lui Lucy.
Potrivit The Telegraph, cele trei fete din Kent, Anglia, erau în vizită la una dintre ele, iar când Georgia a vrut să plece, Lucy nu a lăsat-o să iasă pe uşă. A dus-o forţat în sufragerie, unde alături de Lois, a torturat-o ore în şir. Au ars-o cu bricheta, au bătut-o până au umplut-o de vânătăi, i-au tăiat părul şi i-au tras pumni în ochi. A doua zi i-au dat drumul pe stradă, îmbrăcată doar într-un furou, sleită de puteri şi plină de sânge.
Cele două fete au fost arestate câteva ore mai târziu şi şi-au recunoscut vina. Lucy riscă să petreacă cinci ani după gratii, iar Lois trei.
Sursa: libertatea.ro
Vizualizări: 802


















































