De trei zile peste principala sală concertistică a Moldovei se toarnă clorură de var sau, posibil, alt colorant alb. Albul dintotdeauna a dat senzație de proaspăt. Vineri, la ora 10, au început lucrările: din colțul drept al grandiosului edificiu, dat în exploatare din 1974, spre colțul stâng. Bravo! Tehnica vopsitului așa și prevede: de la dreapta la stânga, de la alb la negru și de sus în jos. Marți erau vopsiți deja vreo nouă metri de Palat! Și eu m-am gândit: Valentin Goga se află în concediu, omu’.
Viața din culise
Pentru cei care au reușit să se enerveze de la titlul articolului: nu-mi aparține! Cu “belitul pereților” sunt și au fost atâtea bancuri…, spuse tocmai de cei care intră și ies prin spatele, dar și prin fața Palatului Național, încât chiar nu pretind la dreptul de autor. Da, nici n-am de unde, deoarece nu mă înțeleg bine cu Anatol Chiriac și n-am nicio șansă. El e Dumnezeu peste dreptul de autor în Republica Moldova.
Atâtea probleme s-au acumulat vizavi de Palatul Național… Toți le cunosc, le știu, le simt prin pielea și urechea lor muzicală, dar n-o fac public. Acolo, în culise, în spate, în dos! De cine vă temeți, dragii mei artiști? Chiar n-aveți o poziție unică? Da, poziție bună să fie, rezonabilă! (să folosesc și eu vreun termen mai la modă). Chiar principala sală concertistică a țării să fie aceeași, 36 de ani la rând? Chiar vă satisface totul în Palat? Și scena, și luminile, și sunetul, și atmosfera, și plasatoarele de la ușă, și Grigoruță de la pupitru? Nu atentez nici la o personalitate. Nu. Atentez la morală. Atentez la faptul că afară e anul 2010, oameni buni! 2010. Da înăuntru este 1974. Și nu-i destul că anul 1974 este în cap la cineva, da mi-l bagă și mie, cu de-a sila, voind să mi-l mențină încă mulți ani înainte. Calmați-vă, vă rog frumos. Nimic nu-i veșnic pe lumea asta. Totul se schimbă, se transformă… Dacă nu sunteți în stare să asigurați o continuitate a procesului cultural și o bună direcționare a circuitului creativ pe bucățica asta de pământ, degeaba vă mai numiți personalități.
Goga menține, e destul oare?
“Ei, da nu pot să zic ceva contra, dacă nu-i place lui Goga, ori altui funcționar sau șef, mă pedepsește – nu mă mai cheamă la concerte la Palatul Național”, îmi reproșează una din cele mai bune interprete ale momentului. Mare brânză, zic eu. Este și chip să trăiești din onorariile ridicate de la Palatul Național! Nu-i vorba de Goga, continuu eu, e vorba de restul, adică de tot și de toți, absolut.
În genere, interpreților talentați, adevărați, trebuie să le interzicem să cânte în sălile de concerte din Republica Moldova. De ce să-i stricăm? Să-i alungăm din țară! Las’ să plece tinerii în occident, să vadă lumea cu ochii și s-o audă cu urechile.
Nu l-am recunoscut pe Dan Bălan ca artist la noi, nu i-am permis să urce pe scena Palatului Național, s-a dus tânărul în lume și a demonstrat „who is who”. A revenit peste 14 ani, a urcat Președintele țării pe scena Palatului, i-a mulțumit și l-a făcut maestru în arte. N-am văzut ca Goga să se împotrivească, a făcut Dan ce-a vrut din scena lui Goga. Deci se poate și altfel! Prostu’ de mine, credeam că scena Palatului Național, precum și planeta Pământ, sunt plate și sub ele înoată trei balene. Doamne sfinte! Acuma mă întreb: ce-o să schimbe faptul că Palatul Național va fi mai alb?
Nu-s bani! Da, nu-s bani. 36 de ani la rând n-o fost bani și încă 36 n-o să mai fie! Și? Ne plângem pe generaţiile culturale care vin, precum ne plângem și pe cultura generațiilor ce ne urmează. Cică tinerii de azi nu-s educați! Da’ cine, mă rog, i-a educat? Ei înșiși? Nu. Familia. Strada. Școala. Dar de stradă, de familie și de școală, cine are grijă? Parcă și statul, da’ parcă și fiecare cetățean în parte…
Apoi, dacă vreți ca la spectacolele de la Palatul Național, alături de tata, care are 57 de ani, să stea și feciorul, care are 20 de ani, atunci nu “beliți” pereții, “beliți” altceva!