Ea coase veşminte preoţeşti! FOTO

Ea coase veşminte preoţeşti! FOTO

Şi preoţii au tendinţe în materie de haine bisericeşti!

Angela confecţionează veşminte bisericeşti. Coase numai la comandă şi numai cu materialul pe care îl aduc preoţii sau viitorii hirotonisiţi întru preoţie.

A învăţat meserie de la preoteasa Lidia, soţia preotului Anatol Morari de la Biserica „Sfântul Constantin şi Elena” din Chişinău. Sunt 13 ani de când munceşte în acest atelierul din curtea bisericii. „Am rămas aici să cos veşminte bisericeşti deoarece îmi place. Este o atmosferă liniştită sunt puţini oameni. Biserica este lăcaşul care mă inspiră”, spune meşteriţa, adăugând că lucrează veşminte bisericeşti de trei tipuri: grecesc, românesc şi rusesc.
Numai cu materialul clientului
Şi preoţii au tendinţele lor în materie de vestimentaţie bisericească. Fiecare dintre ele se diferenţiază prin calitatea stofei şi model. „Cele româneşti sunt cele mai întrebate”, precizează Angela. „Vine preotul la mine şi face comanda. Îmi dă materialul şi eu îi iau măsurile. Îmi zice cum vrea, ce să-i cos şi în două zile este gata”, dezvăluie Angela.
Preţurile se stabilesc în funcţie de model. Cam 450 de lei cere pentru un strai complet, cu tot ce trebuie pentru sfânta preoţie. Haina de toate zilele a preoţilor costă mai puţin. Stofa din care le confecţionează, de obicei, o aduc preoţii. Cea mai încărcată perioadă de lucru pentru ea este în preajma sărbătorilor religioase: Hram, Paşti, Crăciun şi alte sărbători mari. Până acum, majoritatea preoţilor din Moldova au apelat la iscusinţa Angelei. „Am deja clienţi fideli care apelează la mine. Chiar în aceste zile a venit un preot din Belarus. Este moldovean, dar lucrează acolo. Mi-a spus că a aflat de mine de la alţi preoţi. A văzut veşmintele confecţionate de mine şi
i-au plăcut foarte mult. Dar sunt cazuri când unii preoţi vin şi comandă câte un set de veşminte pentru mai mult timp”, ne-a relatat tânăra meşteriţă Angela.

Diana Burlacu