Iată-l pe „Pavel Turcu” al Rusiei! Merge la Eurovision!(video)

Duminică seara ruşii şi-au desemnat reprezentantul la Eurovision 2010. Învingătorul este Piot Nalici, un „erou al internetului”, aşa cum îl descrie presa moscovită, cu piesa „Guitar”.
„M-am aşteptat să câştig. De fapt, intuiam că vom fi votaţi masiv. Sincer, la început am crezut că putem participa la Eurovision doar dacă suntem invitaţi de către organizatori, dar, de fapt, trebuia doar să ne înscriem în concurs”,a declarat presei Piotr Nalici, dezvăluind că în glumă, în urma unui pariu pus cu băieţii, s-a înscris în competiţie.

Deşi îşi doreau să dea lovitura din prima, modeşti şi timizi, băieţii din formaţia lui Piotr Nalici, „Сценокардия”, nu s-au aşteptat, nici pentru o secundă, că ei vor reprezenta Rusia la Oslo anul acesta. Au câştigat datorită voturilor publicului şi, nicidecum, al juriului.
De fapt, atunci când şi-a plasat pe internet piesa „Guitar”, Piotr Nalici nici nu bănuia că va prinde la public, fiind accesată de peste 2 milioane de ori. Mai multe voci din Rusia sunt de părere că este „o prostie” desemnarea lui Piotr Nalici şi a piesei sale pentru a reprezenta ţara, în timp ce alţii sunt convinşi că va face o figură bună la Oslo.

Cât priveşte asemănarea cu Pavel al nostru, este prea evidentă: ambii au fost lansaţi şi susţinuţi pe internet, ambii au avut accesări record la piesele sale, ambii au fost lăudaţi şi criticaţi în aceeaşi măsură. Doar că Piotr a ieşit învingător, în timp ce Pavel al nostru va mai încerca la anul viitor.

M.M.

vizualizări: 1873

13 Comentarii

  • juriu
    9 martie 2010 | Permalink |

    Nu-l asemanati cu Turcu,accesati youtoube si vedeti cit de mare este diferenta.

  • dada
    9 martie 2010 | Permalink |

    Piotr Nalici nu este debil.Asta il deosebeste de turcul.

  • Victoria
    9 martie 2010 | Permalink |

    Ca mare dreptate a avut d-l Muruianu, cind a spus, ca unii jurnalisti s-au transformat in ciini turbati.
    D-lor jurnalisti de la “APROPO”, cei care-l ridicati in slavi pe Turcu, va laudati ca aveti conservatorii terminate si multe si de toate. Chiar nu puteti deosebi un talent de un amator de cintecele cintate la betie?
    Pacat, ca patati imajinea site-ului.

  • Vicuta
    9 martie 2010 | Permalink |

    Ba frumos cinta si tenbru frumos, mai frumos ka lui Olea Tira.

  • leona
    9 martie 2010 | Permalink |

    De acord cu Vicuta, vocea e chiar foarte buna, imi place!

  • vale
    9 martie 2010 | Permalink |

    Am privit duminica seara finala concursului la rusi. Cu toate acestea nu mi se pare c-ar fiost vorba de piesa din clipul de mai sus.

  • vale
    9 martie 2010 | Permalink |

    Oricum, asa cum au organizat rusii concursul din acest an au demonstrat ca-i doare drept in cot de Eurovision. Prin urmare, este un pic inexplicabil ce au vrut sa demonstreze prin milioanele investite anul trecut??!

  • Victoria
    9 martie 2010 | Permalink |

    Moderatorule, de ce nu-mi publici opinia mea?
    Sau am spus-o pe sleau si nu vreti si altii sa va faca observatii?

  • diana
    9 martie 2010 | Permalink |

    Miee-mi place, are voce frumoasa ! Poate nu e vorba de Euro Vision, dar daca de lucrat putin asupra piesei , cred ca sar putea primi ceva interesant.

  • dortis
    9 martie 2010 | Permalink |

    Nu este reusita comparatia cu Turcu.

  • me
    9 martie 2010 | Permalink |

    engleza lui e groaznica , nu am idee cine l-a votat…..anyway nici nu stii cum castiga , falseaza cit de mult poate e groaznic. la fel ca si Turcu cu Ieruivisioooooon:)), ma intreb daca el s-a auzit cum canta, oricum nici Tira nu o sa ne faca cunoscuti cinta de 2 lei,,,,how sad ca ne facem de ras:((

  • eu
    14 martie 2010 | Permalink |

    Mdea.. Chiar nu intelegeti ca cintecul este unul amuzant :) si engleza eintradins e rostita groaznic.

  • Nume
    14 aprilie 2010 | Permalink |

    e timpit ca si turcu 100%

Comentează